Articole / Noutați
MBX Construct | Noutati/Articole
Primul teren de fotbal tip I din Bihor a fost inaugurat în comuna Biharia
Festivitatea de inaugurare a avut loc luni, primarul Szilágyi Zoltán avându-l invitat pe fostul ministru al Dezvoltării Cseke Attila, dar și grupele de copiii de la clubul Juventus Oradea, care își desfășoară activitatea acolo. Baza sportivă a costat în jur de 2 milioane de euro și este dotată cu un teren de dimensiuni mari, acoperit cu gazon sintetic, un teren multifuncțional de tartan pentru handbal, baschet, volei și tenis, vestiare, o tribună cu 500 de locuri pe scaune, nocturnă, parcare, alei pietonale și spații verzi.

La Dej, a fost inaugurată baza sportivă cu numărul 40, prin CNI
Încă o bază sportivă modernă a fost inaugurată, la Dej. Aceasta este cea de-a 40-a bază sportivă finalizată. Alte aproape 60 sunt încă în proces de finalizare. Pentru încă aproximativ 50 de construcții se așteaptă aprobarea. Programul de construire a 400 de terenuri pentru fotbalul de bază, prin Compania Naţională de Investiţii, lansat în cadrul organizării Turneului Final UEFA EURO 2020 în România, continuă prin inaugurarea unei noi baze de Tip 1.

Sală de educație fizică pentru o școală din Botoșani
Primăria Municipiului Botoșani a accesat în acest sens Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS) care are în derulare o serie de proiecte pilot (Subprogramul Săli de Sport – Sală de educație fizică școlară).

Școală nouă la Corlata, Berchișești- săli de clasă dotate la standarde ridicate
Noua școală din satul Corlata, comuna Berchișești, are două săli de clasă pentru învățămîntul primar și două pentru preșcolari, toate dotate la cele mai înalte standarde. Noua școală a fost construită printr-un proiect finanțat prin Compania Națională de Investiții, iar lucrările au fost realizate de o firmă din Bistrița-Năsăud.

Bază sportivă modernă, la standardele FRF și UEFA
Stadionul municipal din Moinești va deveni o bază sportivă modernă, la standarde FRF și UEFA, printr-o investiție de aproximativ 1,5 milioane de euro asigurată de Compania Națională de Investiții (CNI).

Construire bază sportivă TIP 1, sat Biharia, comuna Biharia, județul Bihor
Primăvara sosește cu forță în comuna Biharia, deoarece nu demult am semnat încă un contract de finanțare pentru un proiect deja câștigat.

Contacteaza-ne
Vino cu proiectul tau la MBX Construct si beneficiaza de servicii profesionale.




